Consiliere online pentru prevenția diabetului zaharat de tip 2 la copii, prin Programul „înCerc”
1 April, 2021
Ședințe de consiliere online pentru prevenția diabetului zaharat de tip 2 la copii, prin Programul „înCerc”, adaptate normelor recomandate de autorități
Programul „ȋnCerc”, demarat în Ploiești din 2017, s-a adaptat și conformat normelor recomandate de autorități. Astfel, în contextul pandemiei COVID-19, Programul ”înCerc” a implementat ședințe de consiliere online pentru prevenția diabetului zaharat în rândul copiilor participanți.
Obiectivul programului este acela de a conștientiza riscul DZ2 la copii. Susținut exclusiv din fondurile Asociației Medicover, programul urmărește îmbunătățirea stilului de viață al familiilor participante, prin cele două componente ale sale: o nutriție adecvată și activitate fizică susținută.
Prevenția diabetului la copiii ploieșteni, misiunea Programului „ȋnCerc”
Programul „ȋnCerc” intervine activ la nivelul unui grup de vârstă identificat de specialiștii „ȋnCerc” drept optim pentru astfel de schimbări – copiii de 10-12 ani (elevii de clasa a V-a).
În prima fază a Programului, în baza unui acord de la părinți/tutore, elevilor le-a fost evaluată starea de sănătate. În faza a doua, cea de consiliere personalizată, copiii la risc de a dezvolta DZ2, invitați să participe la program, primesc sfaturi aplicate în cadrul a șase ședințe de consiliere.
În România a fost adoptată o lege pentru prevenția diabetului
Până în prezent, circa 35% din cei 8.211 copii evaluați din cele două orașe din România au fost identificați cu suprapondere sau obezitate.
Programul ”înCerc” s-a finalizat pentru o primă generație de copii din Ploiești și Cluj-Napoca cu progrese semnificative. Peste 70% dintre copiii absolvenți au înregistrat îmbunătățiri ale masei musculare și perderi de țesut adipos în exces.
Diabetul și obezitatea merg mână-n mână. Odată apărută, obezitatea crește natural de la un an la altul. În România, la fel ca peste tot în lume, realitatea reflectă acest lucru. Copiii supraponderali sau obezi de azi ar putea fi adulții supraponderali sau obezi de mâine.
Recunoscând acest risc, autoritățile din România au adoptat în noiembrie 2020 legea prevenției diabetului. Aceasta lege este o bornă importantă în implementarea unui program național de prevenție și diagnosticare precoce a diabetului zaharat. Consiliul Științific al Programului „ȋnCerc” susține încă de acum trei ani această inițiativă.