Reguli de aur pentru o viață sănătoasă fără zahăr, dar cu bucuria unui ”dulce” pe masă

22 November, 2021

Viață sănătoasă fără zahăr – ce reguli ”de aur” trebuie să urmăm?

Se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, când cozonacii, torturile, fursecurile și turta dulce își vor face loc pe masă. Noi am vrut să știm dacă există și variante ”mai sănătoase” pentru aceste preparate, așa că am stat de vorbă cu nutriționistul Laura Fluture, membră a echipei de specialiști ”înCerc” din Ploiești. Ce am aflat, vă invităm să citiți mai jos.

Atunci când discutăm despre un stil de viață sănătos și echilibrat, mulți se întreabă în ce categorie intră dulciurile, pentru că este cunoscut de toată lumea faptul că dulciurile sunt, poate, alimentele cele mai bogate în calorii și zaharuri.

Dar ce-ar fi dacă v-am spune că nu este necesar să eliminați deserturile preferate, chiar dacă ați adoptat un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată?

Ei bine, atunci când avem o alimentație corectă, ne putem bucura în continuare de dulciurile care ne plac și al căror consum ne face plăcere! Cum? E simplu: urmărind câteva principii de bază pe care vi le împărtășesc mai jos.

Viață sănătoasă fără zahăr – ce reguli ”de aur” trebuie să urmăm?

  1. Înlocuiți cantitatea de zahăr ce apare în rețetă cu îndulcitor cu zero calorii, în proporție de 70-80 %. Eritritolul, de exemplu, este un îndulcitor care are cele mai puține efecte secundare gen balonare. De asemenea, este bine tolerat de organism și poate fi preparat termic. Are însă o singură restricție: nu se poate folosi în preparatele ce necesită drojdie, deoarece inhibă dospirea.
  2. Înlocuiți jumătate din cantitatea de făină de grâu, specificată în rețete, cu făină de cocos sau migdale. De ce făină de cocos sau migdale? Pentru că nu conțin gluten, au un nivel scăzut de carbohidrați și contribuie la scăderea nivelului de zahăr din sânge deoarece au un indice glicemic scăzut.
  3. Îndulcitorul are, de obicei, un gust ușor amărui (mai ales când vorbim de o cantitate mare). Jucându-vă însă cu arome de vanilie, cacao, cafea, migdale sau scorțișoară, veți putea masca acel gust foarte ușor.
  4. Evitați însiroparea blaturilor – le puteți înlocui cu blaturi ”umede” (acele blaturi care au în compoziție unt și ies ușor cremoase). În cazul în care vă doriți neapărat să însiropați un blat sau o prăjitură, folosiți sucul de la compotul de ananas sau vișine, ușor îndulcit.

 

Sper să vă fie de folos ideile de mai sus și să încercați rețeta preferată folosind principiile expuse. Veți observa că veți avea același gust dulce pe care îl iubiți, însă fără atâtea calorii.

 

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății