Facem mișcare acasă – ce greșeli trebuie să evităm
6 June, 2022
Facem mișcare acasă – ce greșeli trebuie să evităm atunci când facem exerciții fizice acasă
Un stil de viață activ nu este un capriciu al oamenilor care au prea mult timp liber, ci o necesitate a tuturor. Într-adevăr, unele zile sunt mai aglomerate decât altele, iar timpul nu permite deplasarea către o sală de sport sau către un parc. Cu toate că acest lucru pare scuza perfectă pentru a amâna exercițiile fizice, reprezintă, de fapt, o oportunitate de a transforma propria locuință într-un spațiu de antrenament. Așadar, haideți să descoperim împreună care sunt greșelile ce nu ar trebui făcute atunci când se optează pentru mișcare acasă!
Nu ignora încălzirea
Chiar dacă pentru multe persoane exercițiile de încălzire sunt repetitive și plictisitoare, rolul lor este unul foarte important. De ce? Pentru că au capacitatea de a preveni întinderile musculare, de a îmbunătăți treptat rezistența articulațiilor și de a-ți pregăti corpul pentru un antrenament mai intens. Altfel spus, încălzirea este un fel de proces de adaptare a organismului pentru efortul susținut pe care urmează să îl facă.
Nu considera durerea un indicator al performanței
Nu sunt deloc puține cazurile în care durerea este considerată un semn că „mușchii lucrează”. Adevărul arată diferit și este mult mai nefericit. Durerile musculo – scheletice sunt rezultatul unor exerciții executate incorect, care provoacă daune structurilor scheletice. Este recomandat să renunți la antrenament în astfel de momente, să ceri sfatul unei persoane avizate și să îi urmezi recomandările.
Nu realiza antrenamente fără un echipament adecvat
Deși acasă ai putea fi tentat să ignori anumite reguli, echipamentul de sport n-ar trebui să fie pe listă. În ciuda confortului pe care ți-l oferă locuința proprie, atât încălțămintea, cât și pantalonii sau bluza trebuie să fie adecvate. Pielea trebuie să respire, iar talpa piciorului trebuie să stea în poziție corectă, pe o suprafață special concepută.
Nu neglija semnalele oferite de corp
Competitivitatea e în natura umană. Tindem să doborâm recorduri, atât pe ale altora, cât și pe cele proprii. Însă… cum știm că am exagerat?
Dacă ai schimbat exercițiile cu care erai obișnuit, iar acum te simți amețit și epuizat, înseamnă că nivelul stabilit este unul prea înalt. Ai răbdare cu tine și oferă-ți tot timpul de care ai nevoie. Aceste dezechilibre pot avea consecințe semnificative pe termen lung. În plus, starea de disconfort te va determina să renunți la sport, deoarece nu îți mai aduce satisfacție și plăcere.
Nu uita să te hidratezi
Un mit celebru spune că transpirația dovedește un număr mare de calorii arse, deci un antrenament intens. De fapt, transpirația indică faptul că ai pierdut apă din organism, ceea ce înseamnă că este necesar să o înlocuiești. Nu aștepta să ți se facă sete, deoarece aceasta apare când deja te deshidratezi. Fii atent la nevoile tale și bucură-te de mișcare!
Acum că știm ce greșeli trebuie să fie evitate în timpul antrenamentelor realizate acasă, nu mai rămâne decât să ne facem încălzirea și să alegem exercițiile de astăzi. Amintește-ți că sunt multe metode amuzante prin care te poți menține în formă! Sportul e atât de distractiv, iar beneficiile sale atât de numeroase!
Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății