În cadrul workshop-urilor ”înCerc”, copiii învață ce pot face pentru a deveni mai sănătoși

14 May, 2018

 

La mijlocul lunii aprilie, echipa Asociației Medicover, alături de parteneri și susținători, a început workshop-urile educative din cadrul celei de-a doua Etape a Programului ”înCerc” – Asistența Individuală Integrată (AII), în Ploiești, primul oraș din România în care a fost implementat ”înCerc”.

Aceste workshop-uri li se adresează familiilor care au răspuns afirmativ invitației de a se alătura celei de-a doua etape. Toți elevii invitați să ia parte la AII, alături de familiile lor, vor beneficia de consiliere personalizată pe parcursul a 18 luni, în cadrul a șase sesiuni individuale desfășurate alături de patru specialiști (medic generalist, specialist in nutriție, specialist în activitate fizică și psiholog).

Ce se întâmplă în timpul workshop-urilor?

În cadrul primelor workshop-uri, familiile participante au avut ocazia să stea de vorbă cu medicii psihologi Elena Ionescu și Daniela Tudose și cu doamna Gabriela Petre, specialist în nutriție, pentru a aprofunda schimbările ce urmează a fi implementate de fiecare familie în parte.

De asemenea, doamnele doctor Oana Vișoiu și Gabriela Pupăzescu ne-au povestit despre riscurile la care ne supunem dacă avem un stil de viață dezordonat și ce schimbări putem face pentru a deveni mai sănătoși, începând cu acțiuni simple, dar de impact precum cele prezentate și pe website-ul nostru.

În plus, am aflat ce să citim de pe etichetele produselor, ce cantitate de zahăr conțin și ne-am delectat cu gustări sănătoase oferite de partenerii noștri de la Microgreens România. Participanții la workshop-uri au aflat și alte informații despre alimentele recomandate de către specialiștii ”înCerc”, precum cele prezentate pe website-ul nostru, în secțiunea Mănâncă Sănătos.

La finele workshop-ului, toți participanții au primit cadou o pungă cu microplante din partea partenerului nostru, Microgreens România.

Vă mulțumim tuturor pentru că ați fost alături de noi și așteptăm cu drag familiile înscrise la workshop-urile viitoare!

 

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății