Larisa Rusu, nutriționist ”înCerc”, membră a echipei de specialiști din Cluj-Napoca, ne vine în ajutor cu sfaturi și idei pentru un coș sănătos de cumpărături.
De multe ori, atunci când ajungem la cumpărături, suntem destul de grăbiți. Uităm să ne realizăm o listă cu alimentele necesare, însă pentru a avea o alimentație sănătoasă este indicat să facem alegeri înțelepte. Dacă ne aprovizionăm așa cum trebuie, nu ar trebui să fie necesar să trecem pe la supermarket mai des decât o dată la 3-4 zile.
Cel mai indicat ar fi ca, înainte de a merge la cumpărături cu o zi, să discutăm cu întreaga familie un meniu aproximativ pe următoarele zile. Posibil ca unii membrii ai familiei să aibă alte preferințe, iar atunci va trebui să ajungem la un numitor comun pentru toți. Cel mai indicat este să urmărim farfuria sănătoasă: jumătate din farfurie legume și fructe, un sfert proteine și celălalt sfert carbohidrați.
Chiar dacă poate nu reușim să stabilim toate mesele din urmatoarele zile, cel mai indicat ar fi să realizăm lista de cumpărături în funcție de principalele grupe de alimente. Așadar să începem să construim un coș sănătos de cumpărături!
Aici este indicat să fie cât mai diversificată lista și să ținem cont atât de preferințele celor mici cât și de preferințele celor mari. Indicat în sezonul rece este să ne concentrăm pe fructele și legumele intens colorate (adică cele care ne-ar păta hainele), deoarece acestea ne cresc imunitatea datorită conținutului lor crescut de antioxidanți și vitamine
Evitați fructele și legumele alterate, care nu mai au forma și culoarea lor obișnuită.
Evitați pâinea albă și orice produs de panificație care a fost în prealabil congelat.
Evitați semipreparatele pe bază de pește.
Lactatele sunt alimente destul de esențiale pentru cei mici deoarece aceștia sunt în faza de creștere, iar calciul este elementul care ajută oasele să fie sănătoase.
Evitați să cumpărați lactate cu 0% grăsime, evitați lactatele și iaurturile “cu aromă de fructe” (acestea conțin foarte mult zahăr), evitați smântâna, margarina, brânza topită. Toate aceste alimente sunt o variantă procesată și nesănătoasă.
Despre această categorie de alimente nu ar trebui să ne ne îngrijorăm, deoarece acestea sunt alimente pe care le putem păstra o perioadă mai lungă.
Evitați pastele albe, orezul alb, cerealele pentru mic dejun cu zahăr adăugat.
Evitați sosurile cu maioneză, ketchup-ul, sosurile care conțin zahăr, uleiul de palmier, vegeta (crește pofta de mâncare).
Evitați băuturile alcoolice, în special pe cele de tip lichior, sucuri, apă tonică, băuturile de tip cafe-latte sau capuccino la sticlă, smoothie-urile din comerț.
Evitați alimentele congelate semi-preparate, înghețata, etc.
Evitați snacks-urile, chips-urile, biscuiții, napolitanele și orice altă gustare care conține zahăr, sare, grăsimi sau alte ingrediente nesănătoase.
Pentru a putea avea o alimentație sănătoasă, este important să înțelegem beneficiile acesteia dar și să ne punem ambiția în joc. Nu vă lăsați ispitiți de nici o gustare de la fast-food și nu faceți excepții – cu cât faceți mai multe excepții, cu atât tentația de a ceda din nou este mai mare. Faceți alegeri sănătoase!
Mai multe informații despre un stil de viață sănătos și echilibrat descoperiți în secțiunea Rețete sănătoase de pe www.in-cerc.ro.
Copyright @ 2022 Asociația Medicover|Termeni și condiții
Politică de confidențialitate | Politica fișiere cookies | ANPC