Cum ne organizăm mesele în perioada în care stăm acasă

3 April, 2020

Sfaturile specialiștilor – de vorbă cu Gabriela Petre, nutriționist ”înCerc”

Gabriela Petre, nutriționist ”înCerc”, ne oferă câteva sfaturi și idei despre cum ne putem organiza în bucătărie în această perioadă, cum putem fi creativi și cum putem să gătim mai mult acasă.

Când stăm acasă și ieșim din rutina zilnică, lucrurile se schimbă puțin atunci când vorbim despre alimentație. Este important, în această perioadă, să ne facem aprovizionarea cu alimente într-un mod cumpătat și să ținem seama de regulile învățate în cadrul ședințelor de consiliere. Astfel, la sfârșitul acestei perioade, nu vom acumula kilograme în plus.

Gabriela Petre, nutriționist ”înCerc”

Ne planificăm mesele zilnice

Astfel, ne organizăm cămara și frigiderul, facem lista alimentelor pe care le avem la îndemână și facem o listă cu mâncărurile pe care le vom pregăti. De asemenea, este bine să ținem și un jurnal alimentar care ne va ajuta să evităm excesele alimentare.

Servim mesele regulat

În fiecare zi respectăm regula celor 5 mese: trei mese principale și două gustări. Este important să păstrăm pauza alimentară între mese și să nu sărim peste acestea. Legumele și fructele ne ajută să avem energie și o digestie sănptoasă, așa că este bine să le includem în meniul zilnic, în cantități moderate și echilibrate.

Gătim simplu, gustos și sănătos

În această perioadă putem încerca rețete noi, pe care să le pregătim împreună, în familie. Deserturile este bine să le pregătim în casă, însă trebuie să avem grijă la cantitatea de zahăr adăugată sau optăm pentru dulciuri fără zahăr adăugat.

 

Cumpărăturile făcute o dată pe săptămână, cu lista pregătită de acasă, în funcție de ce meniu vrem să organizăm pentru săptămâna următoare, ne vor ajuta să urmăm un plan alimentar sănătos și echiliibrat în perioada în care #stamacasa.

 

 

Gabriela Petre, nutriționist ”înCerc”, face parte din echipa de specialiști din Ploiești a Programului.

Pentru informații despre un stil de viață sănătos și echilibrat, vă invităm să accesați secțiunea Articole specialiști de pe www.in-cerc.ro.

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății