Cum să facem mișcare iarna

15 February, 2019

 

Cum să facem mișcare iarna – este o întrebare pe care ne-am adresat-o cu toții, în special dacă suntem interesați de un stil de viață sănătos și echilibrat.

Pentru a afla răspunsul, am stat de vorbă cu dl. Sergiu Gut, specialist educație fizică, membru al echipei de specialiști din Cluj-Napoca a Programului ”înCerc” de prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației:

”Practicarea exercițiului fizic iarna este o bucurie pentru iubitorii de zăpadă chiar dacă temperaturile sunt scăzute. Patinajul, schiul alpin, snowboarding-ul, chiar fotbalul sau alergarea prin zăpadă fac ca anotimpul zăpezilor să fie special.

De apreciat este și beneficiul pe care îl are, asupra organismului, exercițiul fizic efectuat în aer liber: călirea organismului, întărirea sistemului imunitar, stimularea circulației sângelui – prin creșterea temperaturii corpului,  accelerarea metabolismului, menținerea mobilității articulare, evitarea depresiei de sezon și, desigur, oferirea stării de bine, de bucurie.

Pe timp de iarnă însă, trebuie să acordăm o atenție specială igienei. Îmbrăcămintea și încălțămintea trebuie să fie adecvată sportului pe care îl vom practica, astfel fiind evitate eventuale răceli sau chiar accidentări.

Îmbrăcămintea indicată pentru mişcarea în aer liber trebuie să fie o combinație de mai multe straturi care să te ajute să reglezi cât mai ușor temperatura corpului.

Ca regulă generală, recomandăm folosirea celor trei straturi de îmbrăcăminte:

stratul de bază – care interferează direct cu pielea: acesta trebuie să fie un material fin, care să ne mențină pielea uscată. Printre cele recomandate se numără mătasea, poliesterul sau lâna. Se încearcă evitarea bumbacului deoarece acesta menține umiditatea.

stratul de mijloc – asigură izolarea și ar trebui să fie mai subțire decât cel de bază, însă să fuzioneze cu acesta pentru a crea o etanșare cât mai bună. Stratul de mijloc are, de asemenea, rolul de a menține umezeala departe de stratul de bază.

stratul de haine exterior – trebuie să te apere de vânt și de umezeală. Straturile exterioare tipice includ țesături din Gore-Tex, adică impermeabile, sau un material similar. Sunt, de asemenea, prevăzute cu fermoare și opțiuni de ventilație. Straturile de haine exterioare trebuie să fie totodată suficient de dure încât să reziste impactului cu suprafețe mai dure.

După ce am ales îmbrăcămintea de bază, trebuie să te îmbrăcăm corespunzător și la extremitățile corpului, precum cap, mâini și picioare. Folosim căciuli, mănuși, șosete și încălțăminte care să se potrivească exercițiilor fizice pe care le efectuăm.

Cum să facem mișcare iarna

Ce fel de sporturi facem iarna?

Recomandăm pe timp de iarnă efectuarea unor sporturi precum:

Patinajul – este un sport potrivit atât pentru copii cât și pentru adulți și, de asemenea, nu presupune costuri prea mari. Găsim patinoare aproape în toate localitațile mari din România sau în locuri puțin amenajate cum ar fi râuri, lacuri înghețate. Beneficiile asupra sănătății sunt maxime, studiile arătând că o oră de patinaj arde 400-600 de calorii.

Schiul alpin – este un sport popular în țara noastră, apreciat în special pentru impactul pe care îl are asupra organismului, fiind un exercițiu efectuat la înălțime, în natură, pe versantul munților. De asemenea, se poate opta pentru ramuri ale schiului alpin, precum schiul de tură sau schiul cross-country.

Săniușul – apreciat de copii și de părinți, este foarte accesibil, conferind o stare de bine, de emoție pozitivă. Efortul fizic depus este moderat, efortul financiar este minim, coeziunea socială de grup este minunată. Ce amintire mai frumoasă avem decât aceea când toți copiii ne dădeam cu sania în copilarie?

Alergările – fie că alergăm de plăcere, fie ne antrenăm pentru crossuri, semi-maratoane sau maratoane, acest tip de exercițiu fizic se recomandă și pe anotimpul friguros. Trebuie avut însă în vedere riscul mare de accidentare, prin urmare recomandăm încălțămintea de alergare impermeabilă și cu talpa adecvată.

Sporturi indoor – practic se pot efectua orice tip de exerciții fizice ce nu interferează cu vremea rece de iarnă. Recomandăm jocurile sportive (volei, baschet, fotbal), discipline sportive precum înotul în bazin acoperit, ciclism indoor, gimnastica acrobatică sau exercițiile cu greutăți în spații special amenajate.

Orice formă ar lua exercițiul fizic pe timp de iarnă, sfatul nostru este ca acesta să facă parte din planurile dumneavoastră de zi cu zi, oferindu-vă astfel reale beneficii asupra sănătății.”

 

 

 

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății