Desert – Cozonac

14 December, 2018

Rețetele sănătoase ”înCerc” pentru desert

 

Cozonac

 

Cui nu-i place cozonacul proaspăt scos din cuptor? Nouă mirosul de cozonac ne amintește de copilărie, de vacanțele petrecute la bunici!

Nutriționistul Roxana Mihaela Ilinca ne oferă o rețetă sănătoasă pentru cozonac, rețetă ce poate fi preparată în orice perioadă a anului și pe care suntem siguri că o veți îndrăgi.

Vă prezentăm mai jos modul de preparare a deliciosului cozonac, bogat în fibre, dar sărac în zaharuri rafinate și grăsimi:

 

INGREDIENTE (pentru doi cozonaci):

  • 1 kg făină integrală
  • 3-4 linguri zahăr brun
  • 1/2 litru lapte degresat (0.1% grăsimi)
  • 3 ouă
  • 50gr cacao
  • 150gr nuci pisate
  • 50gr drojdie
  • esențe (vanilie, rom lămâie, fistic etc.)
  • 50ml ulei

INSTRUCȚIUNI:

Ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei.

Se pune făina într-un recipient încăpător și se face o gaură în mijloc. În această gaură se pun toate ingredientele pentru maia (drojdie, zahăr brun, lapte cald), se amestecă totul încorporând încet toată făina.

Se separă albușurile de gălbenușuri. Peste gălbenușuri se adaugă esențele, se amestecă până la încorporare și se adaugă peste maia și se frământă.

Uleiul se folosește pentru a proteja mâna când se începe frământarea aluatului și pe parcursul lui pentru ca aluatul să nu se lipească de mâna noastră. Se frământa aluatul timp de 30-40 min.

Aluatul este suficient frământat când nu mai este lipicios (de măini și recipientul în care se frământă). După care se acoperă și se lasă într-un loc cald cam 2-3 h ca să crească.

Se lasă la dospit într-un loc cald până își dublează sau triplează volumul inițial.

Separat albușurile bătute spumă se amestecă cu cacaoa, nucile pisate și esențe.

După ce aluatul a crescut, se împarte în două, se întinde o foaie dreptunghiulară și se pune jumatate din cantitatea de albușuri cu nuca și cacao, se rulează și se așează în tava unsa cu ulei. Se procedeaza la fel și cu cealaltă parte de aluat.

Cozonacii se mai lasă 15 min la crescut în tavă și se ung pe deasupra cu gălbenuș pentru luciu înainte de a-i introduce în cuptorul încălzit.

 

Timpul de coacere: 50-60 min. Se verifică dacă sunt gata cu testul scobitorii.

 

Recomandări generale

  • Serviți masa în familie, într-o atmosferă plăcută și relaxată
  • Evitați să vă certați la masă sau să purtați discuții tensionate
  • Evitați folosirea telefoanelor, tabletelor sau a televizorului în timp ce luați masa
  • Bucurați-vă de timpul petrecut împreună

 

Programul „înCerc” inițiat de către Asociația Medicover are ca scop conștientizarea riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 la copii și urmărește îmbunătățirea stilului de viață al familiilor participante, în cele două orașe din România în care se desfășoară: Ploiești și Cluj-Napoca.

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății