Începem școala cu bucurie sau cu fluturi în stomac?

9 September, 2019

Dr. Elisabeta Turos ne explică tot ce trebuie să știm despre emoțiile copiilor la început de an școlar:

Evenimentul central al lunii septembrie este începerea unui nou an școlar. Unii încep școala pentru prima dată, alții încep doar un nou an școlar, dar ce este comun tuturor copiilor este faptul că acest eveniment îi emoționează.

Unii se bucură și abia așteaptă să-și întâlnească colegii de clasă și să-și cunoască profesorii.

Dar sunt și copii cărora orice schimbare, confruntarea cu necunoscutul, le creează emoții negative intense, manifestate prin diferite tulburări somatice. Pentru că spre deosebire de adulți, copii reacționează mult mai intens la stress și aceste reacții apar mai accentuat la nivelul corpului fizic. Astfel unii vor acuza dureri de cap, dureri abdominale difuze,  alții prezintă tulburări de alimentație, fie inapetență, fie vor avea tendințe de a-și refula nervozitatea prin consum crescut de alimente, mai ales dulciuri, sau pot prezenta tulburări de somn (adorm greu, au coșmaruri, se trezesc cu dificultate).

De asemenea, pot să aibă diferite tulburări de comportament, manifestate fie printr-o iritabilitate excesivă și hiperactivitate, fie, din contră, printr-o timiditate și tendință la retragere sau chiar de a-și amâna sarcinile. Pot să apară și simptome de regresie, reluând suptul degetului sau enurezis nocturn.

Alți copii manifestă stress-ul prin simptome vegetative, cum ar fi o transpirație excesivă la nivelul palmelor, simt nod în gât, acuză fluturi în stomac sau chiar stare de greață. Unii încep să-și roadă unghiile. Câțiva dintre copii pot să se bâlbâie în condiții de stress.

Toate cele enumerate sunt manifestări ale anxietății la copii, pe de o parte anxietatea de separare de părinți și de mediul familial obișnuit, iar pe de altă parte anxietatea de anticipație creată de adaptarea la un mediu nou, cu cerințele lui multiple.

Dr. Elisabeta Turos

Părinții îi pot ajuta pe copii lor prin încurajări, susținere emoțională, prin laude, prin accentuarea calităților lor, care să le crească încrederea.

Pentru copil este important să conștientizeze avantajele vieții de școlar, cum ar fi multitudinea de cunoștințe noi sau posibilitatea de a-și face noi prieteni.

Ce nu trebuie făcut?

Nu trebuie să-l speriem că gata cu vacanța, astfel încât începerea școlii să o perceapă ca o pedeapsă.

Ar fi de dorit să nu avem așteptări nerealiste față de copil, ținând cont de talentele și de capacitățile lui intelectuale.

Foarte important ar fi ca părintele să-l asigure pe copil de dragostea și de susținerea lui, indiferent de realizările lui de la școală.

Când trebuie să apelăm la ajutorul medicului homeopat?

Dacă anxietatea copilului este foarte intensă și constantă, astfel că îl împiedică să meargă la școală sau îi crează simptome permanente, dacă nu reușește să facă față cerințelor de la școală din cauza hiperemotivității lui, dacă în loc de reușite are parte mai mult de eșecuri, atunci apelați la ajutorul unui medic homeopat. Homeopatia abordează individul holistic, ajutând restabilirea echilibrului la nivel mental, emoțional și fizic.

 

Citiți și:

 

 

Dna dr. Turos Elisabeta face parte din echipa de specialiști din Cluj-Napoca a Programului ”înCerc” de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației.

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății