Interviu cu George Istrate, Director General al Asociației Medicover, despre lansarea Programului “înCerc” de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației

9 October, 2017

“Părinții sunt principalul exemplu pentru copiii lor, iar consimțământul acestora le arată copiilor cât de importantă este sănătatea”

De ce beneficiază copiii în cadrul Programului “înCerc” în România?

Programul înCerc are două etape, prin care se urmărește în primul rand evaluarea stării de sănătate a copiilor. Prima etapă poartă numele de Analiza Complexă de Sănătate și constă în cinci proceduri simple și non-invazive, menite să identifice riscul de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 la copii. Ulterior, pe acei copii care prezintă un risc crescut de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2, alături de familiile lor, îi vom invita să ni se alăture în cea de-a doua etapă, Asistența Individuală Integrată, șase sesiuni de consiliere personalizată, pe parcursul a 18 luni, alături de un medic, un nutriționist, un specialist în activitate fizică și un psiholog. În plus, în cadrul etapei de consiliere, copiii vor beneficia și de activități fizice, interactive, alături de alți copii și de familiile lor.

Care a fost motivul pentru care au fost aleși doar copiii de
clasa a V-a?

Copiii din clasa a V-a se afla într–o perioadă în care acceptă mai ușor schimbările ce se produc în viața lor – spre exemplu, trecerea de la un învățător la mai mulți profesori, pot asimila mai ușor informații și pot dezvolta o conduită sănătoasă, care să îi conducă spre adolescență. Mai mult, la vârsta de 10-11 ani, copiii sunt mai receptivi și mai deschiși către nou, această perioadă fiind propice pentru crearea unor obiceiuri sănătoase, până la începerea adolescenței.

În ce orașe din România se va desfășura Programul “înCerc”?

În prima fază, am ales orașul Ploiești – municipiu care a arătat o deschidere și sprijin active, în contextul prevalenței ridicate a diabetului zaharat din județul Prahova. În plus, suntem în discuții cu autoritățile locale din mai multe orașe, care și-au manifestat în egală măsură deschiderea de a ne sprijini, date fiind implicațiile pozitive ale programului de prevenție pe care îl desfășurăm.

De ce este importantă depistarea precoce a diabetului zaharat de tip 2?

Oricât de alarmant ar suna, societatea noastră se confruntă cu următorul risc, pe care este bine să îl conștientizăm cu toții: din cauza unor boli ale civilizației care iau avânt și ramificații periculoase, copiii născuți după anul 2000 riscă să trăiască mai puțin decât părinții lor. Diabetul este o boală a civilizației și este important pentru părinți și copii să afle care este riscul de dezvoltare a diabetului de tip 2; programul “înCerc” îi ajută în acest sens. Prima etapă a programului, Analiza Complexă de Sănătate, evaluează acest risc. Pe baza acordului părinților, după evaluarea copilului lor, Asociația Medicover le trimite tuturor familiilor care acceptă să parcurgă această etapă un raport privind starea de sănătate a copilului, indiferent de participarea viitoare sau nu la următoarea etapă a Programului, Asistența Individuală Integrată.

De ce să participe părinții la un astfel de program?

Părinții sunt principalul exemplu pentru copiii lor, iar consimțământul acestora le arată copiilor cât de importantă este sănătatea. Orice părinte își dorește să aibă un copil sănătos, iar participarea la un program gratuit, non-invaziv, care se pliază pe nevoile și profilul fiecărei familii poate reprezenta un pas esențial în acest demers.

Programul “înCerc” a fost lansat în luna septembrie 2017 la Ploiești. Dacă doriți mai multe informații despre program, vă rugăm să ne contactați la datele disponibile în secțiunea Contact

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății