Nutriționistul Laura Fluture pune o întrebare pe care, poate, ne-o adresăm și noi: chiar mâncăm doar atunci când ne este foame? Dacă suntem sinceri cu noi înșine, răspunsul la această întrebare, deloc surprinzător, este NU.
Apetitul nu trebuie confundat cu starea de foame. Acesta implică plăcerea de a mânca, atracția pentru gustul și mirosul diferitelor alimente și este influențat, în mare parte, de starea emoțională.
De ce mâncăm?
Rolul mâncării este acela de a oferi energie organismului nostru. Mâncatul emoțional (de stres, frustrare, supărare, vinovăție etc.) duce la ingerarea unui exces de calorii, exces care nu face altceva decât să agraveze problema, ducând la creșterea surplusului ponderal.
Teoretic, mâncăm când ne este foame. Însă, de cele mai multe ori, mâncăm din reflex și nu pentru că ne este cu adevărat foame. Aici trebuie să apelăm la cele 5 minute despre care vă vorbeam într-un articol anterior. 5 minute acordate nouă, în care putem decide dacă ne este cu adevărat sau vorbim despre alți stimuli care ne stârnesc să mâncăm..
Tipuri de foame
Atunci când ne îngrășăm, trebuie să fim atenți atât la ce fel de alimente consumăm, dar și la felul în care le consumăm. Astfel, putem împărți senzația de foame în mai multe categorii:
Foamea emoțională – atunci când folosim mâncarea pentru îndepărtarea diferitelor emoții: supărare, stres, vinovăție, plictiseală etc.
Foamea de poftă – atunci când senzația de foame este declanșată de diferite mirosuri sau de vederea unor alimente care ne plac
Foamea ”pentu recompensă”
Foamea ”pentru imitare” – dacă unii membrii ai grupului mănâncă, simțim că trebuie să mâncăm și noi
Cum recunoaștem când ne este foame cu adevărat?
Fără caloriile și nutrienții proveniți din alimentație, organismul uman nu poate funcționa la parametrii optimi. În momentul în care organismul are nevoie de ”carburant”, apar anumite semne care ne transmit acest lucru: crampele în stomac sau senzația de slăbiciune sunt doar câteva dintre acestea.
De reținut!
Trebuie să reținem un lucru important: ori de câte ori mâncăm emoțional, de poftă sau pentru recompensă, avem toate șansele să ne îngrășăm. Este, deci, foarte important să mâncăm doar dacă ne este foame!
Pentru informații despre un stil de viață sănătos și echilibrat, vă invităm să accesați secțiunea Articole specialiști de pe www.in-cerc.ro.
Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății