Mâncatul excesiv ca formă de exprimare a sentimentelor, se întâlnește din ce în ce mai des la adulți dar și la copii.  Daniela Tudose, psiholog în echipa de specialiști a Programului ”înCerc”, ne explică:

”A mânca este o nevoie de bază, este modalitatea prin care creierul nostru primește energia de care are nevoie să susțină toate acțiunile noastre în timpul zilei.

Mâncatul excesiv, ca mod de consolare, e cu totul altceva: începe ca un răspuns, o formă de a răspunde unor sentimente, emoții – mănânci chiar și atunci când nu îți este foame, adică mănânci emoțional.

Ce înseamnă, deci, mâncatul emoțional? Înseamnă că nu organismul îți sugerează când și cât de mult să mănânci, ci sentimentele tale, acele emoții interiorizate: tristețea, dezamăgirea, confuzia, emoții care conduc către evitarea acțiunilor ce ar putea produce schimbările de care ai nevoie.

Pentru că suferința provocată de anumite situații existențiale trăite – fenomenul de bullying, de exemplu – este greu de gestionat de către copii, aceștia găsesc alte strategii de a compensa tristețea. De cele mai multe ori, mâncatul poate fi modalitatea de a evita să se gândească la dificultățile pe care le au și astfel, evită acțiunea care ar putea duce la rezolvarea acestora.

S-a dovedit științific că mâncăm anumite alimente când suntem triști sau supărați, ciocolata fiind cel mai bun exemplu. Mâncăm să compensăm emoțional o experiență neplăcută, mâncăm de plictiseală, pentru că nu avem altceva de făcut, mâncăm când suntem îngrijorați sau stresați.

Mâncatul excesiv, emoțional, duce în timp la dificultăți de control asupra greutății: un copil obez va fi un copil care, în timp, va putea dezvolta depresie infantilă, obezitatea fiind unul din motivele pentru care el nu mai găsește bucurie în activitățile specifice vârstei.

Dacă reușesc să-și controleze impulsul de a mânca, având ca motiv trăiri emoționale intense, atunci este un mare pas înainte. Copiii trebuie învățați să identifice stările emoționale pe care le trăiesc și care îi determină să mănânce, să vorbească despre ce simt, despre cum au trăit o situație neplăcută și cum ar putea să facă cele mai bune alegeri, cu ajutorul părinților, în așa fel încât să nu ”alerge”, ca prin impuls, spre frigider.

Haideți să construim relații de cooperare în familie, de acceptare și susținere, astfel încât copiii să aleagă strategii sănătoase de a face față emoțiilor, având sentimentul propriei eficiențe atunci când găsesc soluțiile cele mai bune la problemele cu care se întâlnesc zi de zi.”

 

 

 

Citește și: Ești un model ”Așa DA!” pentru copilul tău?

 

Dna psiholog Daniela Tudose face parte din echipa de specialiști din Ploiești a Programului ”înCerc” de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației.