Răspunzi provocării noastre sănătoase?

27 April, 2020

Sfaturile specialiștilor ”înCerc” – Provocarea ”fără zahăr”

Chiar dacă Sărbătorile Pascale au fost pentru toți ”altfel” anul acesta, asta nu ne-a împiedicat ca pe masă să avem toate bunătățile tradiționale.

A venit momentul, deci, pentru o provocare – câteva zile în care vom consuma alimente ușoare, proteice, care ne vor asigura revenirea pe drumul pe care ni l-am propus să îl străbatem împreună, ca misiune în cadrul Programului “înCerc”.

Câteva din avantajele pe care le obținem? O siluetă armonioasă și sănătoasă, către care calea cea mai ușoară este ”fără zahăr”, cu cât mai puțini carbohidrați în alimentația zilnică și multă mișcare!


De ce zahărul este ”rău”

Zahărul rafinat, cel mai des întâlnit ca atare sau în alte preparate din comerț, conține doar calorii ”goale”, favorizează apariția cariilor, poate provoca rezistența organismului la insulină (primul pas spre diabet), contribuie la obezitate și dă dependență.

Cum ”rezistăm” fără zahăr? Simplu! Includem fructe și legume în alimentație, carne slabă, nuci și alune, ouă și brânzeturi tari atunci când ne alcătuim meniul zilnic. Iar dacă folosim alimente procesate, din comerț, va trebui să citim cu mare atenție eticheta.

Sfaturile specialiștilor ”înCerc” - Provocarea ”fără zahăr”

Ce trebuie să știm despre carbohidrați

Carbohidrații sunt principala sursă de energie din necesarul caloric al organismului, însă sunt responsabili și de creșterea glicemiei după masă.

Carbohidrații pot fi împărțiți în două categorii:

  • Carbohidrați cu absorbție rapidă – glucoză, zaharoză (zahăr)
  • Carbohidrați cu absorbție lentă – legume ce conțin amidon (cartofi, orez), cereale integrale, pâine

Atunci când alegem glucidele/carbohidrații pe care îi vom servi în meniu, trebuie să ținem cont de anumite reguli:

  • Evităm băuturile ce conțin zahăr: sucuri acidulate din comerț, ceai indulcit cu zahăr, băuturi tonice. Le putem inlocui cu apă infuzată cu diferite fructe sau legume, limonadă fără zahăr, ceai neîndulcit sau apă simplă
  • În locul sucurilor de fructe este indicat să mâncăm fructele ca atare
  • Alegem pâine din cereale integrale și paste din grâu integral
  • Folosim orez brun sau orz în locul orezului alb

Care ar fi meniul unei zile?

Ca alimentație, meniul unei zile ar putea arăta așa:

Mic dejun – un iaurt cu maxim 2% grăsime

Gustare de dimineață – un măr

Masa de prânz – grătar de pui sau pește, cu legume verzi

Gustarea de după-masă – 5-10 migdale

Cină – ciuperci la grătar și urdă cu ceapă verde și mărar

Să nu uităm hidratarea – este important să bem 1,5-2 litri zilnic. Dacă ne e dor de sucuri, putem stoarce o lămâie sau o portocală în apă, însă fără să adăugăm zahăr.

 

Îi mulțumim Laurei Fluture, nutriționist în cadrul Programului “înCerc”, membră a echipei de specialiști din Ploiești, pentru sfaturile inspirate și meniul furnizat.

Ce spuneți, suneți alături de noi? Acceptați provocarea noastră?

 

 

 

Pentru informații despre un stil de viață sănătos și echilibrat, vă invităm să accesați secțiunea Articole specialiști de pe www.in-cerc.ro.

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății