Sfaturi și concluzii de la specialiștii Programului “înCerc” pentru copiii cu risc de diabet zaharat de tip 2

25 July, 2018

S-a încheiat primul an de desfășurare a Programului ”înCerc” de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației, primul program de acest fel din România, lansat de Asociația Medicover în Ploiești. Echipa de specialiști în nutriție a Programului, formată din Ana-Maria Demetrescu, Roxana Călescu, Gabriela Petre și Roxana Ilinca, a fost alături de familiile înscrise în program încă de la începutul etapei de consiliere cu sfaturi, îndrumări și soluții.

 

Gabriela Petre

Gabriela Petre

 

 

”Entuziasmul pe care l-am observat în cadrul etapei de consiliere, în cadrul workshop-urilor, precum și în cadrul evenimentelor sportive – entuziasm atât al copiilor, cât și al părinților – a făcut ca întreg procesul de schimbări necesare să fie unul ușor, iar pașii către o alimentație echilibrată să fie făcuți încet, sigur, cu încredere și devotament. Sfatul meu pentru perioada vacanței: salatele, carnea slabă, lactatele, cerealele integrale, legumele și fructele de sezon trebuie să fie prezente în alimentație și, foarte important, nu trebuie să se uite de hidratare”, afirmă dna Gabriela Petre.

 

 

 

Riscurile intalnite și soluțiile pe care ar trebui să le aplice familiile

 

 

Roxana Ilinca

 

”Cele mai des întâlnite situații în cadrul ședințelor de consiliere au fost lipsa timpului pentru procurarea și prepararea alimentelor proaspete și sănătoase, programul neregulat, uneori haotic, al meselor, din cauza programului școlar, abundența produselor dulci, a snacks-urilor, a sucurilor, chiar la chioșcuri aflate în incinta școlii, sedentarismul și consumul automat de alimente în timp ce urmăresc emisiuni TV sau jocuri PC.  Plecând de la aceste situații, am remarcat dorința copiilor și a părinților de a fi sprijiniți și consiliați pentru a face schimbări de lungă durată în alimentație și în stilul de viață”, completează dna Roxana Ilinca.

 

 

 

Roxana Călescu

 

”Pe perioada vacanței de vară, le recomandăm tuturor să țină cont de tot ce au învățat în cadrul ședințelor de consiliere: să-și planifice mesele, să respecte pauzele alimentare între mese, să limiteze consumul de dulciuri și să facă mișcare. Astfel vor reuși să păstreze performanțele de până acum în îmbunătățirea stilului de viață sănătos.”, încheie dna Roxana Călescu.

 

 

 

 

Vă mulțumim tuturor că ați ales să aveți încredere în noi și că ne-ați fost alături și vă așteptăm cu forțe proaspete din toamnă!

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății