Mic dejun cu ouă – o colecție de rețete creative și ușor de preparat cu care nutriționistul Gabriela Petre ne vine în ajutor. Pentru că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, unde se consumă aproximativ o treime din hrana zilnică, este foarte important să nu sărim peste această masă.
Vă prezentăm mai jos rețetele propuse de dna nutriționist, împreună cu modul de preparare:
1. OUĂ UMPLUTE
Se fierb două ouă bine, se curăță și se taie pe jumătate. Gălbenușurile se pasează cu furculița, se adaugă o jumătate de linguriță de muștar și o jumătate de linguriță de smântână, pătrunjel tocat mărunt și sare după gust, apoi se amestecă până când se obține o pastă.
Se umplu jumătățile de ouă cu această pastă, presărând pe deasupra pătrunjel tocat.
Se servesc alături de crackers și legume crude.
2. OUĂ FIERTE CU AVOCADO
Se fierb ouăle, se pasează cu furculița avocado (peste el se adaugă zeamă de lămâie și un praf de sare). Pe felii de pâine integrală, se întinde pasta de avocado și ouăle tăiate felii.
Pentru un plus de culoare se poate adăuga ardei roșu, tăiat felii.
3. OMLETĂ CU SPANAC
Cea mai simplă rețetă este cea de omletă: se sparg ouăle și se bat bine. Se adaugă în tigaie un strop de unt, se pune amestecul de ouă și baby spanac. Se adaugă sare și piper după gust.
Se servește alături de legume crude.
4. PASTĂ DE OUĂ
Se fierb ouăle bine, se pasează cu furculița. Pentru două ouă, adăugăm jumătate de linguriță de muștar și o linguriță de iaurt și asezonăm cu sare după gust.
Pentru o farfurie colorată, servim pasta de ouă pe crackers de secară, cu un praf de boia dulce și roșii cherry.
5. OUĂ ROMÂNEȘTI
Într-o crăticioară, punem apă la fiert. Când apa este aproape să fiarbă, cu o lingură amestecăm circular apa pentru a crea un vârtej, în mijlocul căruia adăugăm oul spart (fără coajă). După preferințe, în apă se poate adăuga și puțin oțet.
Oul românesc se servește alături de pâine de secară și legume.
Toate aceste preparate pot fi pregătite de seara, fiind o alegere simplă pentru a mânca ouă la micul dejun.
Poftă bună!
Recomandări generale
Servim masa în familie, într-o atmosferă plăcută și relaxată
La masă, nu folosim telefoane, tablete sau televizorul
Nu discutăm în contradictoriu și nu ne certăm în timpul mesei
Programul „înCerc” inițiat de Asociația Medicover are ca scop conștientizarea riscului de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 la copii și urmărește îmbunătățirea stilului de viață al familiilor participante, în cele două orașe din România în care se desfășoară.
Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății