Sergiu Gut, specialist în educație fizică, ne învață cum putem arde calorii, rapid și ușor, prin sport:
”Exercițiile fizice și sportul sunt mijloace permanente de păstrare a sănătății, de creștere a capacității de muncă și de prelungire a duratei vieții. Specialiștii sunt de acord: combinația câștigătoare este sportul și alimentația.
Este recomandat să combinați alimentația sănătoasă cu activitatea fizică. Alegeti să mâncați sănătos, în cantități moderate, din toate categoriile de alimente.
Peste tot se recomandă cel puțin o jumătate de oră de mișcare pe zi. Cu cât masa musculară este mai activă în timpul activității sportive, cu atât masa energetică ce se consumă va fi mai mare. Astfel, cu cât un sport presupune o intensitate mai mare a mișcării, cu atât se ard mai multe calorii.
Caloria este unitatea de măsură a energiei furnizate de 100 de grame dintr-un anumit aliment. Produsele pe care le consumăm au menționată pe etichetă această informație. Atunci când mâncăm, absorbim calorii. Parte din ele sunt consumate de corp în mod natural, prin metabolismul de bază necesar funcționării organelor sau digestiei. Restul caloriilor rămase în surplus sunt depozitate sub formă de grăsime și se transformă în „colăcei”, dacă rămânem inactivi. Aportul și „arderea” caloriilor au, în mod inevitabil, un impact asupra variațiilor greutății noastre și asupra calității vieții.
Câte calorii se consumă, de obicei, când facem exerciții? Desigur, depinde de vârsta și greutatea corporală individuală.
În cele ce urmează, vom exemplifica activități fizice ce ajută la arderea caloriilor rapid și într-un mod sănătos.
Alergarea : veți arde aproximativ 450 de calorii în 30 de minute, dacă parcurgeți o distanță de 1 km în 5 minute. Acest tip de mișcare este un antrenament ideal de tip cardiorespirator. Forța și rezistența picioarelor va crește. Se recomandă o încălzire bună, purtați pantofi corespunzători și păstrați un ritm moderat pentru a evita orice neplăcere.
Înotul: consumă 715 calorii pe oră. Are toate beneficiile celorlalte sporturi. În plus, nu există riscul unei accidentări. Lucrează brațele, abdomenul, gambele, fesierii.
Ciclismul este un sport de relaxare și fortifiere musculară. În funcție de viteza cu care pedalați, puteți arde 300-400 calorii într-o jumătate de oră. Prin intermediul ciclismului veți face și antrenament cardio. De asemenea, veți putea lucra la nivelul coapselor și gambelor. Cu toate acestea, acest gen de sport nu vă solicită partea superioară a corpului.
Tenisul este un joc distractiv care presupune viteză, agilitate, forță și timp de reacție. Se pierd 584 de calorii pe oră, oferind oportunitatea de a arde caloriile în exces în timp ce faceți mișcări de fitness cardiorespirator. Purtați încălțăminte adecvată pentru a evita leziunile la glezne.
Mersul cu rolele – 548 de calorii pe oră. Solicită întregul corp. Rezultatul: calorii eliminate, greutate corporală care scade, tonifierea mușchilor fesieri și ai picioarelor și un exercițiu cardio excelent.
Baschet: 584 de calorii/oră. Alegeți baschetul pentru a vă dezvolta flexibilitatea, rezistența și sănătatea cardiorespiratorie. Încălziți-vă înainte, pentru că mișcările sunt variate și uneori bruște, putând surveni accidentări.
Săritul cu coarda: Contribuie la o siluetă tonică, grație repetiției mișcărilor dinamice. Toți mușchii sunt solicitați și nu e de mirare că se pot pierde aproape 900 de calorii într-o oră.
Dansul : puteți dansa și face sport în același timp. Prin intermediul dansului puteți arde aproximativ 180 de calorii într-o oră și vă veți simți ca și cum ați făcut un antrenament de dificultate moderată de aerobic. Printre beneficiile acestui sport se află dezvoltarea flexibilității, puterea și rezistența musculară; în plus, nici nu veți simți că practicați un sport.
Canotajul : Prin canotaj vă veți debarasa de energia suplimentară, arzând 280 de calorii într-o jumătate de oră. Veți crește gradul de rezistență, puterea și veți dezvolta musculatura umerilor, coapselor și bicepșilor. Secretul în canotaj este tehnica: coordonarea picioarelor, spatelui și brațelor. Dacă veți opta pentru Kaiac canoe veți pierde aproximativ 170 de calorii într-o jumătate de oră.
Activitățile fizice expuse mai sus, desigur, sunt cateva din activitățile care v-ar putea aduce starea de bine și de sănătate. De aceea, înainte de a merge să practicați sportul care arde cât mai multe calorii, țineți minte că sportul trebuie să însemne plăcere. Este important să-l alegem pe cel care ne atrage și ne pune în mișcare mai mult.”
Citește și: Construiești o relație armonioasă cu copilul tău?
Dl Sergiu Gut, specialist în educație fizică, face parte din echipa de specialiști din Cluj-Napoca a Programului ”înCerc” de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației.
Copyright @ 2022 Asociația Medicover|Termeni și condiții
Politică de confidențialitate | Politica fișiere cookies | ANPC