Programul „înCerc”, distincție la Romanian CSR Awards 2021

19 April, 2021

În al treilea an de participare la Romanian CSR Awards, Programul „înCerc” a primit distincția Mențiune la categoria „Sănătate”, dintre sute de proiecte de impact. Evenimentul la a noua ediție este organizat de CSRMedia și este dedicat exclusiv companiilor și fundațiilor corporative din România, indiferent de numărul de angajați sau domeniul de activitate.

Ca în fiecare an, competiția Romanian CSR Awards – ediția 2021 și-a propus să aducă în prim-planul opiniei publice și să pună în valoare proiectele, produsele și campaniile de CSR ale companiilor din România. Competiția a analizat proiectele implementate pe parcursul anului 2020. Juriul a ținut cont de efectele pe termen lung ale proiectelor, produselor sau programelor înscrise. Au fost analizate efectele asupra calității vieții angajaților, clienților și comunităților din România.

La ediția 2021, cele mai multe proiecte au fost înscrise la Categoriile: Educație, Sănătate și Susținerea Comunității.

Rezultatele “înCerc”, recunoscute de un juriu de referință

Suntem bucuroși și onorați că, pentru al treilea an consecutiv, Programul „înCerc” primește recunoașterea juriului acestei competiții de referință.

Membrii juriului au ținut cont atât de procentele și statisticile relevate de Program, cât și de rezultatele de până în prezent. Astfel, peste 70% dintre copiii absolvenți ai Programului „înCerc” au înregistrat scăderi ale indicelui de masă corporală. De asemenea, acești copii și-au îmbunătățit masa musculară și au pierdut din țesutul adipos în exces.

Citește și despre: Consilierea online „înCerc”

Obiectivul programului este acela de a conștientiza riscul DZ2 la copii și urmărește îmbunătățirea stilului de viață al familiilor participante, din orașele selectate din România. Programul „înCerc” are două componente: o nutriție adecvată și activitate fizică susținută.

Odată apărută, obezitatea are o istorie naturală de creștere de la un an la altul. În România, la fel ca peste tot în lume, realitatea reflectă acest lucru. Copiii supraponderali sau obezi de azi ar putea fi adulții supraponderali sau obezi de mâine.

Recunoscând acest risc, autoritățile din țara noastră au adoptat în noiembrie 2020 legea prevenției diabetului. Legea prevenției diabetului este o bornă importantă în implementarea unui program național de prevenție și diagnosticare precoce a diabetului zaharat. Aceasta este o inițiativă pe care Consiliul Științific al Programului „ȋnCerc” o susține încă de acum trei ani.

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății