Ciorbă de curcan

9 April, 2019

Pentru felul principal la masa de Paște, nutriționistul Roxana Călescu ne prezintă o rețetă care se potrivește și la orice masă de duminică, în familie: ciorbă de curcan.

Vă prezentăm mai jos modul de preparare și ingredientele necesare pentru această rețetă:

Ciorbă de curcan

INGREDIENTE:

  • 500 g carne de curcan: aripi, piept, spate
  • 3 morcovi
  • o ceapă mare
  • o țelină
  • un ardei gras
  • 150 ml bulion de roșii
  • leuștean proaspăt
  • sare și piper
  • 2 lămâi

INSTRUCȚIUNI:

Se pune carnea de curcan, porționată, la fiert cu puțină sare. Se aruncă prima apă și se pune din nou la fiert cu sare i piper. Dăm pe răzătoare morcovii, ceapa, țelina și ardeiul gras și le amestecăm cu carnea de curcan.

Când carnea și legumele sunt fierte, adăugăm și bulionul de roșii. La final stoarcem lămâile și tocăm mărunt leușteanul.

Se servește cu ardei iute.

Poftă bună!

 

Valori nutriționale pentru o porție (300 ml):

  • 206.75 Kcal
  • 41 g proteine
  • 12,93 g lipide
  • 15,35 g carbohidrați

 

Citește și:

 

Dna nutriționist Roxana Călescu face parte din echipa de specialiști din Ploiești a Programului ”înCerc” și este alături de copiii și familiile înscrise în Program din 2018.

 

Program realizat cu sprijinul
Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății